Megalopolis

E asa cu filmul asta: daca te iei dupa comentariile de pe imdb.com, stai frumos acasa, iti faci o salata de rosii cu branza, te asezi comod in fotoliu, iti iei motanu’n brate si alegi ceva de pe la Netflix, pe care l-ai mai vazut, stii cum e, si nu ai cum sa dai gres.
Noi am zis: hai la Megalopolis, uite, macar ca sunt doar doi in sala, asa arata rezervarile. (Au fost trei, pe langa noi, in sala, totusi, ca sa respectam adevarul cel adevarat)
Si bine am facut.
Ca sa constatam inca odata ceea ce de fapt stiam: publicul de 2024 are mari lacune in zona de imaginatie si nici cultura (in afara de cea “corporatista” :P) nu se simte foarte bine, cat sa inghita o ceea ce Francis Ford Coppola numeste inca din primul carton de inceput “O fabula”. In afara de vulpea si strugurii, alta fabula nu prea ne vine in minte si nici asta decat ca facand parte din ea. Pe post de struguri (Sic!).
Nu l-as numi “fabula” ci mai degraba “alegorie”. Da, ai nevoie de rabdare si inca niste chestii in spate, adunate de-a lungul anilor, ca sa poti sa duci Megalopolis. Nu e facil, nu e pentru fistecine (cei trei din sala erau peste 40 ani toti) si in nici un caz nu sunt doua ore si optsprezece (“optIsprezece :P) minute de relaxare de sambata sau duminica.
Chiar daca dnul Adam Driver nu e pe sufletul nostru, face un bun rol Cesar, tuns, frezat si aranjat iar Shia LaBeouf este un Pulcher perrfect. Dsoara Emmanuel e frumusica, zambitoare, draguta, usurica, asa cum trebuie sa fie.
Firul epic insa e dificil de urmarit de la inceput, pe parcurs se mai lumineaza dar repet, nu e ptr o saorma cu de toate, chiar daca sufletele simple asa o vor numi, nu e cu bubuiala, e cu latina cateodata, cu Shakespeare alteori, cu istorie multa de Roma antica si cu un vizual fara gres, epic, aka Coppola.

Deci da, ne-a placut, pledam pentru, noi sa fim sanatosi sau vorba Alinei (care a promis ca-l vede la un moment dat pe care il vom nota cu T mare): “Sa ne pupe cui nu-i place!”