Sa zicem merci

“Sa zicem merci ca….”
Si sa stam atunci in pozitia ghiocel toti, frumos aplecati, nu soptim o vorba, nu scoatem o sudalma, nu pizduim, nu injuram, nu apucam de gat, nu ne ambalam, doar inspiram si expiram raaaaar. Pana ne trece.
Totusi, “sa zicem merci ca..” si atunci sa mucles. “Putea sa nu fie, nu? Daca nu era, ia gandeste-te!”. Pe acelasi principiu cretin comunist “Daca toti ar rupe o frunza, ce s-ar intampla?!”
Niciodata nimeni nu face nimic in acelasi timp, doar meme-ul de gloata si marile pilde de tinut in frau bariera zoaielor functioneaza. Mai ales atunci cand nu mai stii care ti-e prieten, care dusman. Sa ne gandim dara ce-ar fi fost daca. Daca avem imaginatie. Daca nu, nu. Doar sa stam.
Doar inainte de ’90 era unul singur si era mai simplu. Acum fetidul rasare de peste tot, poleit in zahar, cu buze puse, dat cu odicolon, frezat, aranjat, minunat din toate gaurile ce se ravarsa si multi stau fericiti cu gurile adanc deschise la deepthroat pentru orice partz scapatat cu pretentii de bashina magica.
“Sa zicem merci ca..” si atunci sa mai asteptam inca o saptamana, doua, trei sa se plateasca salariile, facturile, sa scada ratele, sa ni se recalculeze dobanzile, sa ne primeasca doctorii renumiti intr-un cabinet jenant, mic, neaerisit, claie peste gramada, doi metri pe doi in care incap 30 de oameni care-si respira bacteriile, intr-o cladire de spital infect de stat, cu pretentii de mare infratit cu Facaieni de Belgia si cine stie care gaura necunoscuta de UE. Pentru ca salariu, pentru ca doctor, pentru ca shit.
“Sa zicem merci ca…”
Ca avem ce avem, sa ne bucuram de ce avem, chiar nu inteleg cum de nu te bucuri de ce ai si nu zici merci ca.
Si tot asa, de la o bucurie la alta, de la un merci la altul, la nave va si molusca sta aplecata frumos, in pozitia ghiocel, mucles, isi vede chill si linistita de treaba si chiar daca nu mucles, orice aici, in spatiul carpato-danubiano-pontic, dureaza doua saptamani, dupa care alta sosoaca de stire gunoi sare la interval si incepem sa uitam, sa obosim, sa zicem iar merci ca. Si sa zicem merci ca.
Si sa zicem merci, ca uite, nici la aia nu e mai bien, am aflat de la tv, din internet, din social media, de la vecina, ca nici la vecini nu e mai bine, si la aia e ca dracu’, deci sa zicem deci merci ca.
Hai, ziceti merci ca si maine de la capat. O viata cu colturile gurii lasate in jos, buze subtiri si priviri cetoase. Sa zicem merci ca e si asta.
In acelasi pale blue dot de culoare maro zilnic.
Cu riscul repetitiei:
Din viata scapa cine poate. Cine nu, sa zica merci.