Tyulenovo, la stanci

Cateodata, cand timpurile sunt prietenoase, ma arunc in zone apropiate sa testez cate o locatie departe de lumea dezlantuita si/sau de “rutele turistice” clasice. Sau, chiar daca sunt turistice clasice, sondez povestea in sezonul cand sunt slabe sperante sa gasesc prea multa sporovaiala in zona.

Iar HOTEL Tyulenovo este exact spatiul amplasat in locul care trebuie, la momentul care trebuie. Nici ieftin, nici foarte scump. Exact atat cat trebuie, perfect pentru ce trebuie.

Care trebuie atunci cand vrei sa gasesti un loc pentru minte si suflet, unde chiar daca esti printre putinii bipezi din zona si chiar ai senzatia ca esti singur in hotel, camera duduie de caldura, in baie ai muzica clasica, balconul e ditamai terasa cu o vedere wow, canapeaua e cea mai mare din lume si patul e plin de perne, la restaurant toate cele din meniu sunt prezente, aburinde si supa de pui e nesimtit de plina de carne in timp ce micul dejun e de fapt uriasul dejun iar sa te trezesti cu ochii in rasarit, sa adormi cu ei la apus si toata noaptea sa incerci sa-ti aduci aminte de constelatii pe terasa la un ceai, toate astea sunt priceless.

Si ar mai fi destule de zis la cald, cum ca, daca vrei, la bucatarie te serveste…un robot, care iti aduce tava, dar doar daca vrei, daca nu vrei, omul care vine e din carne, oase si zambet, stie romaneste si te invata cum e cu meniul si in romaneste de pe QR Scan, ai desigur motanul mare si gri al casei, totul e cu senzor si cartela magnetica, totul e proaspat si curat, totul e intim si linistit. Foarte linistit, aproape ca iti auzi gandurile daca nu ai auzi rasuflarea apelor care se izbesc de stancile din #Tyulenovo, renumitele stanci, periculoasele stanci, straniile stanci de la nici 40 km departare de granita cu RO.

Un loc care are de toate pentru cei care stiu sa guste din liniste si pentru care intrebarea “Televizor au?” e futila. La fel si “Da’ plaja cu nisip?” e irelevanta pentru cei care nu au nevoie sa-si umple urechile si cavitatea cu sunete decat cu pas de ganduri si valuri spargandu-se de stanci.

Iar stancile din Marea Neagra, azi cea mai albastra, oooo, stancile, trebuie sa vii nu doar sa le vezi ci sa le simti. Intense, puternice, masive, colosale, abisale, primordiale.

E locul unde te ascunzi cu tine insuti, in carapacea sinelui tau.

I will definitely come back, благодарю вас.