Radio nu inseamna. Sau inseamna

Radio nu inseamna transmisii live pe fb pe care sa “le arunci” si audio pe radio.
Radio nu inseamna amatori si balbe si ezitari si flendureli. Anii ’90 au fost acum 30 si mai bine de ani. Azi e azi. Si cine e azi, stie ca azi conteaza. Cine nu, repeta greselile de ieri si n-are nici un maine.
Radio nu inseamna “trebuia sa bagam niste vorbe ca asa am dat grila la cna”. Doar pentru ca “asa trebuie”. De fapt nu trebuie nimic, nicaieri. Decat la cei inchistati in ei insisi.
Radio nu inseamna hahaiala dar nici seriozitate intepenita si anosta.
Am avut ocazia sa vad studiouri de dincolo de ibric si granita. Pe vremea cand aici radio insemna un aparat mic cu baterii si pickupul Technics si magnetofonul erau la mare moda. Si cei “de dincolo” erau deja digitali.
Radio nu inseamna sa-ti ingrosi vocea ca sa para ca ai outele mai mari decat ti se scofalcesc atunci cand ai inchis becul rosu ONAIR.
Radio inseamna in primul rand viata, naturalete, sa fii ceea ce esti de fapt si toate astea trei sa faca parte dintr-un joc pe care l-ai repetat cu mult inainte de a intra “la microfon”. Astfel incat sa-ti devina a doua viata. Si daca esti foarte bun, poate chiar prima.
Desigur, depinde mult si la ce public te raportezi. Daca te intereseaza cifra sa fie mare, n-ai nevoie de nimic din cele de mai sus.
Merge si mai usor, de primavara. Cu aaaaaa-uri, cu ezitari, cu scalambaieli, cu hatza hatza. Cu digeiala clasica: zici o vorba, brusc ridici calea de fond, mai zici doua, brusc o cobori si tot asa. wop wop, merge banda, frumos sunt *ute-m-ach!
Radio inseamna sa “dai la perete” (prietenii stiu de ce si cu ce se mananca asta) pana iti iese natural.
Pentru ca tonul face muzica. Poti sa nu spui nimic in alea 30 de sec dar sa fii ravisant la vorba si naturalete. Sau poti sa fii Salieri in 5 minute si sa ne plictisesti masiv. Nu, nu pe noi multimea. Multimea e in delir, relax. Pe noi, ceilalti.
Ingrosatul vocii din gusa nu convinge ascultatorul ca le ai mai mari si nici ca cine o are (mai) groasa are dreptate.
Cunosc niste oameni cu niste voci masive pe care habar n-au cum sa le joace si sa le giumbusclucheze. Pacat de darul lor.
Si mai cunosc si niste pitigaiati perrrfecti, chiar si de radio, unde teoria general acceptata e ca nu se cade, nu se face, “n-ai voce”.
Aaaa, da, plus dictia. Daca esti graseiat esti gresit, n-ai ce sa cauti in radio. La dictie cu tine!
Si nici ca m-am dus. Si uite ca de atunci au trecut 31 de ani. Rebel de mic, da.
Radio nu inseamna sa te uite diavolul si bunul dumnezeu in interventie, intre piese. Nu inseamna sa vorbesti pe piese cand ti se nazare tie sa spui ceva extraordinar de important (ai zice tu, noi nu mai zicem ptr ca oricum am schimbat postul demult), oamenii care canta melodia aia trussst in meee, sunt mult mai buni decat tine in ceea ce fac.
Radio inseamna in primul rand naturalete (atat de mult repetata incat a devenit de-a dreptul naturala..sic!) dar nu grobianism. Si nici ieftin (revin la cifra de care vorbeam mai sus. daca vrei cifra, ieftin e perfect, ieftin e bun. ieftin si bun, cum place la roman). Gluma ta rasuflata la care razi doar tu n-are nici un haz. Nici tu. Tu nu stii insa, te raportezi la cei 5000 de prieteni din fb. Care zic ca esti Funes al doilea. Nu uita: daca toata lumea te iubeste s-ar putea sa ai o problema.
Radio inseamna, in al doilea rand, si ceva, catre mai multa, cultura. Care sa-ti dezvolte cuvantul, limbajul, ideea, spiritul. Ce e “cultura” asta? Promit in alta interventie sa-ti spun, acum ma apropii de finalul interventiei.
Radio inseamna sa poti vedea atunci cand doar auzi. Imaginea pe care ti-o creeaza omul de la microfon sa ajunga nediluata la tine si tu sa vezi cuvantul. Chestie care tine atat de talentul emitatorului cat si de cel al receptorului.
Talk less, play more! Ca bine zici. Mai bine mai putin si ceva decat mult si nimic.