Merg pe strada

merg pe strada. din directia opusa, un om. nici prea prea, nici foarte foarte. imbracat cam ca mine. nici prea prea, nici foarte foarte. cu o punga mega image in mana. genul de fiinta pe care nu o retii la fata, la fel cum ea nu poate spune daca aveam par sau eram schiop. ne apropiem unul de celalalt. la fel de natural precum mersul uzual, omul se opreste la cosul de gunoi de pe strada, din fata mea. se uita adanc in el cateva secunde, baga mana, scorboleste ceva, ia un ceva impachetat, muscat, neterminat, soios si murdar si il baga in sacosa. ne intersectam, omul pleaca mai departe in drumul lui. eu imi vad de drum, ba’ chiar intorc ochii putin, cat sa nu ne privim direct.

acum ragai mancare de fasole facuta de doamna, cand scriu postul asta. il scriu pe telefonul meu mobil, cu abonament lunar, in garsoniera calduroasa de la aerul conditionat cu inverter, garsoniera in care nu platesc chiria, doar utilitatile, cu un motan gras, bland si torcátor in brate.

si ma gandesc cat de norocos sunt ca le am pe toate astea.

asa cum sunt ele: fara apa calda la et 10, cu facturi platite la poimarti de clienti neplacuti, cu toate cele scumpe ca dracu’, cu fițe in cap unde sa mai fac scuba, cu o masina mica mica, cu o chiuveta in bucatarie si mai mica, cu unii si altii care ma umplu de draci si furie.

si sunt al dracului de recunoscator, nu stiu cui, dar sunt.

ca le am pe toate astea si ca ma pot plange la cald, sub un acoperis, satul, de ele.

si in noaptea asta nu ma uit prin cosurile de gunoi, in ploaie, in frig, dupa ceva de mancare.