Cofetaria Alice

Cofetaria Alice de pe mihai cel bravu si aglomerat.

magica, deosebita, intr-un mare fel, singura de fel din capitala asta gunoi, cu strudele cu mere de 5 lei, vis. si tort Jeni si Octavia si merdenele si tiramisu si buseu cu nuca si da.

un omulet la intrare, de ani si ani de zile. deschide usa celor care dau sa intre, deschide usa celor care dau sa iasa. de dimineata pana seara. ora de ora, zi de zi. sau da relatii celor care intreaba sau mai aranjeaza randurile de furajați “cine e cu comenzi, cine e la bucata?”

lumea, afectata, importanta, uzuala sau doar amorfa, intra, iese. la fel de urata ca pe strada, urata si in interior. parfumata si gaunoasa. aerata mintal si mental. cu mame, cu tati, cu pretenari sau fini, nasi si cumetre, surori, frati sau doar milfuri. intra pe usa deschisa de omulet, ies tot pe ea. de ani si ani de zile de cand intru/ies de la Cofetaria Alice n-am auzit nici o vorba iesita dintr-un rasuflator biped adresandu-i omuletului un cat de firav “multumesc, buna ziua, la revedere” sau orice formula de politete, cat de mica, pentru fiinta care deschide, inchide usa umflatilor, lasatilor, botoxatilor, celuliticilor, intelectualilor si mujicilor.

pentru ca by default li se cuvine sau ptr ca pur si simplu n-au organul sau materialul e prost sau purtatorul e cu bavuri sau mai bine sa nici nu mai vorbim despre ei.

vorba unui baiat zis si Mark “cu cat apuc sa va cunosc mai mult, cu atat imi iubesc mai mult motanul”