Slava Ukraini

zeci de mii (80.000) de oameni in strada la Praga, alte niste zeci la Tbilisi. 100.000 in fata portii Brandenburg, Berlin.

la Londra, alte zeci de mii de oameni au scandat pentru Ucraina.

mii de oameni la Atena. si in Lituania.

romanii sunt prietenosi si primitori, trimit portjartiere si pantofi cu toc la granita, pentru ajutorarea refugiatilor.

sau sandvisuri, sau ciorbe.

sau mamaliga. sau ceai.

noi nu urlam despre Putin nici macar putin. pai daca se supara si ii tremura degetu’ pe buton?! aaa?!?! nici nu il dam in Черт! ca sa nu fim considerati neprietenosi si sa fim aratati cu degetul trepidand pe buton.

s-au strans la digi 300.000 de eur de la romani. 2 eur/sms. deci maxim 150.000 de romani au dat 2 euro. restul au familie, au serviciu, au treburi importante, rate, familie si copii.

razboiul, inca odata, e la televizor.

in sufragerie e caldut, e fotoliu, masa de seara in familie se lasa cu ragaieli satisfacacatoare dupa.

televizorul merge continuu, strangem medicamente, pampersi, ceaiuri si trimitem refugiatilor. fiecare cat poate, cat il duce. buzunarul si mintea.

suntem un popor prietenos si amabil. macar o parte din noi. restul, fiecare cu treaba lui. in treaba lui.

e la nave va.

va dorim sa vedeti razboiul doar la televizor, seara in familie.

sau poate ca deja ati obosit de aceeasi si aceeasi poveste.

dati pe netflix. acolo sunt filme frumoase.

razboiul e la televizor, e al Ucrainei, nu e al nostru, ce treaba avem noi cu el?

la ambasada Ucrainei la Bucuresti sunt cateva lumanarele pe gard, la Ambasada Rusiei e liniste si pace.

e pace. simti tragicomedia propozitiei?

atat am avut noi de spus, de scris, dupa care ne ducem si noi in treburile noastre, la televizor, la familie, la pisici, la una, la alta.

poate mai donam ceva pe ici pe colo si gata, ne-am facut datoria, adormim zambind. e liniste. bombele nu ne strica somnul, nu ne deranjeaza visele. sunt doar la tembelizor, nici nu exista de fapt. nu, nu exista, toate buzatele de feisbuci si umflatele vocale cu osânză stiu asta.

ne miscam cu greu pentru noi, in ani si zeci de ani.

de ce ne-am misca, in strada, pentru altii?

chiar asa, de ce?