O iubire ca in filme. De 25 de ani.

Tracy era un catolic nefericit casatorit, dar vinovat. Hepburn era sincer autosuficienta si neinteresata de orice institutie care, asa cum a declarat la un moment dat, insemna sa renunte la ,,admiratia multor barbati pentru criticile unuia singur”.
Cu toate acestea, iubirea perechii Katharine Hepburn & Spencer Tracy s-a intins pe 25 de ani si chiar daca exista putine dovezi, pentru ca au evitat cu dibacie jenantii fotografi de scandal iar Hepburn a refuzat sa recunoasca public adancimea relatiei lor atat timp cat sotia lui Tracy era in viata, profunzimea si dificultatile relatiei lor pot fi gasite in filmele lor.

In 1967, la un sfert de secol dupa primul lor film, regizorul Stanley Kramer i-a adus inapoi la munca pentru ,,Ghici cine vine la cina “, un film despre un cuplu liberal care se confrunta cu riscul real de a avea un ginere de culoare.

Filmul era putin plat, putin predicator. Cu toate acestea, a existat ceva infricosator si dulce-amar, in special cu nepoata lui Hepburn, Katharine Houghton, in rolul de fiica. Se parea ca viata cuplului ar fi putut – ar fi trebuit – sa fie impreuna. Si a sunat asa, in timp ce Tracy a rostit marele sau discurs din al treilea act despre dragoste si moarte.

,,Batran, da”, recunoaste el subred. ,,Terminat, desigur. Dar va spun ca amintirile sunt inca acolo, clare, intacte, indestructibile. Si vor fi acolo chiar daca voi trai 110 de ani “.

In ceea ce priveste casatoria mixta propusa de tanarul cuplu, el concluzioneaza: ,,Nu conteaza, la naiba, ce cred eu. Singurul lucru care conteaza este ceea ce simt si cat de mult simt unul pentru celalalt. Si daca este jumatate din ceea ce am simtit eu, asta e totul “. Camera se indreapta apoi spre Hepburn, cu ochii plini de lacrimi. Se intoarce la Tracy – mandru si impacat. Inapoi la ea, inca o data, abia tinandu-l impreuna. Si acel moment electric care trece intre ei nu are nimic de-a face cu cine au fost in calitate de actori si totul are legatura cu ceea ce au fost unul pentru celalalt (min 8:10)

La saptesprezece zile dupa ce au terminat filmul, Tracy s-a ridicat din pat pentru a lua un pahar de lapte si a cazut secerat de un atac de cord.

Hepburn nu s-a dus la inmormantare, recunoscand mut rolul de pe strada din spate pe care il jucase intotdeauna. Durerea publica, elogierea oficiala, lunga plimbare cu voal negru catre cimitir nu erau rolurile ei.

Ceea ce aveau ea si Tracy – ceea ce impartaseau – era diferit, privat, menit sa ramana nevazut. Cu exceptia faptului ca acel ceva special inca il simtim in filmele lor. Si ceea ce simtim este un sfert de secol de respect si concurenta, insulte si colaborare – si o iubire sfasietor de simpla, nesfarsit de complicata, de adulta.