Beauty and the Beast

Povestea Frumoasei si a Bestiei, a Trandafirului englez si a Artistul neingrijit a fost in acelasi timp scandaloasa si fermecatoare. A fost, fara indoiala, cel mai plin de farmec cuplu creativ care a luat Europa cu asalt intre 1968-1980. Gainsbourg, desi “l’homme a tete de chou” (omul cu cap de varza) pentru restul lumii, a fost impecabil in ochii lui Birkin, care a spus la un moment dat: ,,A fost un om grozav. Iar eu eram pur si simplu draguta “. Cuplul a fost, pe scurt, intruchiparea stilului de viata boem care a aparut in timpul Swinging Sixties – vibrant, lipsit de griji si plin de posibilitati neexplorate.

Cei doi s-au intalnit pe platourile de filmare ale filmului francez “Slogan”, in regia lui Pierre Grimblat, in 1968. Birkin inca se vindeca din traumele primei casatorii cu compozitorul John Barry. Desi nu vorbea niciun cuvant in franceza, ea a venit la auditie pentru un rol pe care l-a vazut ca o sansa de a o tine ocupata si departe de trecut. Cu sentimente inca dureroase si un copil in brate, Birkin nu a reusit la inceput sa vada dincolo de aparentele lui Gainsbourg.

Cu toate acestea, in timpul unei petreceri organizata pentru toti cei din distributia filmului, Birkin si-a luat inima ranita in dinti si l-a tarat pe Gainsbourg pe ringul de dans. Dupa protestele initiale, Gainsbourg nu numai ca i s-a alaturat si au dansat impreuna toata noaptea, dar au plecat impreuna de la club la sfarsitul serii. Perechea, plina de aromele ierburilor, s-a intors in camera de hotel a lui Gainsbourg, unde a adormit instantaneu. Birkin a petrecut noaptea privindu-l dormind, remarcand mai tarziu: ,,A fost cea mai romantica dintre seri”.

Astfel, a inceput calatoria epica a cuplului, o relatie poet-muza strans legata de o prietenie puternica. In 1969, duo-ul a lucrat impreuna o melodie care a fost scrisa initial pentru povestea de dragoste din 1967 a lui Gainsbourg, Brigitte Bardot. Un autoproclamat ,,amant gelos”, Birkin s-a oferit sa joace si sa cante rolul lui Bardot in piesa, dupa ce Bardot a respins-o de teama ca natura erotica ar cauza probleme noii sale casatorii. Piesa, numita ,,Je t’aime, moi non plus”, plina de versuri explicite sexual, insotite de gemetele senzuale ale lui Birkin, a nascut instantaneu controverse si discutii. Rapid piesa a fost condamnata de Vatican si interzisa la radio in Marea Britanie si alte cateva tari.

Agitatia a alimentat doar popularitatea melodiei, care a ajuns in curand in topurile din mai multe tari continentale, inclusiv Marea Britanie. Cand s-au raspandit zvonurile ca piesa a fost partial inregistrata plasand microfoane sub patul lor, Gainsbourg a remarcat zambind: ,,Slava Domnului ca nu a fost, altfel sper ca ar fi fost un disc de lunga durata”. Dar el a considerat-o cu adevarat ca fiind ,,ultimul cantec de dragoste”.

Ca orice alt cuplu, si cuplul Serge Gainsbourg & Jane Birkin a avut partea lui de lupte. Poate ca ale lor erau putin mai dramatice si mai publice decat cuplurile obisnuite. Intr-un bar din Paris Jane a aruncat o tarta cu crema in Serge si apoi l-a urmarit pe Bulevardul St Germain, pana cand acesta, infuriat, a sarit cu nonsalanta in Sena si apoi “ne-am dus cu bucurie acasa brat in brat”, isi amintea Jane intr-un interviu.

Birkin a renuntat la Gainsbourg in 1980 din cauza alcoolismului si violentei crescande ale acestuia.. Dar ceea ce este cu adevarat inspirational in legatura lor este ca ea a supravietuit relatiei. Cand Birkin a avut a treia fiica cu iubitul Jacques Doillon, Gainsbourg a trimis o cutie cu haine pentru bebelusi cu un card pe care scria ,,Papa Deux”(Al doilea Tata) si ulterior a devenit nas. Gainsbourg a continuat sa scrie cantece pentru Jane pana la moartea sa. Nu numai Birkin, ci si fratele ei, precum si cele trei fiice ale ei l-au iubit si adorat pe Gainsbourg.

Dupa moartea sa, in 1991, familia Birkin a fost profund afectata. Au petrecut trei zile cu trupul lui Gainsbourg, refuzand sa-l lase sa fie ingropat. Jane a pus jucaria ei de plus preferata, ,,Munckey” alaturi de Serge in sicriu. Afectiunea ei pentru el a costat relatia ei cu Doillon, care a parasit-o pentru ca nu putea sa-l uite pe Gainsbourg chiar si dupa ce acesta a murit.

O iubire nebuna, o poveste de 12 ani plina de pasiune care continua si dincolo de moarte, cati dintre noi ne putem lauda cu asa ceva…?!?!?!..
Ca incheiere…
De treizeci de ani, fațada casei aflata la numarul 5 bis pe  Rue de Verneuil din Paris a fost acoperită cu graffiti, desene și mesaje de la fani. Acum un loc de pelerinaj, locul urmează să fie deschis publicului în toamna anului 2021. Este casa lui Serge Gainsbourg care pe 2 martie 1991, la 62 de ani s-a dus (si el) spre stele ca sa devina nemuritor. Casa va deveni un muzeu programat sa se deschida in toamna lui 2021. Pentru ca strada Verneuil nu si-a pierdut niciodata atractia pentru fan si curiosi. Poate ajungeti prin zona. De neratat locul iubirii nebune..