Imbuibati si (ne)fericiti

invariabil, de ceva vremuri incoace, in (aproape) fiecare dimineata am un fetish bizar: ma uit la documentare care sa-mi aduca aminte de ce aerul e minunat, de ce am tot ce-mi trebuie, de ce e minunat cerul oricat de gri si negura ar fi, de ce viata e asa de frumoasa, de ce apa de la robinet e asa de gustoasa, de ce orice si oricat de negre ar fi intamplarile trecutului, prezentul e minunat asa cum este. fix exact asa cum este. si ca de fapt n-am nici un fel de problema. ca de fapt problemele mele sunt meschinarii rezolvabile comparativ cu ceea ce alti oameni, in exact acelasi timp in care eu scriu nimicurile astea, traiesc. sigur, o buna amica mi-a spus la un moment dat, plina de naduf: “nu ma incalzeste cu nimic faptul ca in africa sunt biafrezi care mor de foame”. n-am stat sa-i mai spun atunci nimic amicei despre egocentrismul de care, pana la urma, dam toti dovada. doar ca unii il recunoastem si-l acceptam ca fiind din noi, altii o ducem intr-o minciuna cu noi insine asa cum am facut si pana acum, asa cum o sa facem si de maine incolo. pentru ca intelegerea lucrurilor nu inseamna totusi neaparat si acceptare.
totusi.
un documentar (in aproape) fiecare dimineata, cu lucruri la limita existentei face bine la viata. la propria-ti viata. tine de povestea: cand ti-e greu, sa asculti o poveste in care altora le e si mai greu face bine greului tau, il mai usureaza. nu esti singurul. nu doar tie ti se intampla. si daca povestea e spusa si frumos, are si imagine, daca tu ai si centrul necesar sa o absorbi, daca nu esti facut doar din hartie igienica atunci poate ca are un efect si mai bun: face bine si egocentrismului tau dar face bine si adancului tau. daca il ai, asa cum spuneam. daca esti facut din guma si plastic, gandeste-te mai bine la chestii usurele, e pacat sa faci riduri. dau rau in selfie-uri.
so. cum spuneam: un documentar pe zi, dimineata, pe stomacul gol, cand gura e coclita si ochii inca mijiti, cand draperia e trasa si nu stii daca e zi sau noapte, daca dincolo de cercul tau e viata sau moarte, face bine la ceva-ul din tine. modeleaza, vibreaza, rasuna.
pentru ca ai cea mai misto viata posibil si tu habar n-ai de asta decat atunci cand n-o mai ai. si o regreti ca un tampit. nu e mai usor, zic (cum zice doftoru’…sa previi decat sa repari), sa inveti sa constientizezi ce frumoasa ti-este viata ta de rahat (asa cum zici tu). si ca e cea mai frumoasa viata din lume? si ca de fapt si de drept esti chiar nepermis de imbuibat, pierzi din vedere ca toate ar putea sa dispara intr-o secunda si pierzi viata data-ti in dar teleleu si tamp?
nu cumva sunt prea imbuibat, nu cumva dorintele mele sunt atat de meschine, nu cumva ma mint in fiecare clipa, nu cumva?
se poate si mai rau si asta ti se poate intampla si tie in fiecare secunda in care citesti sau te plictisesti citind asta. orice rau face un bine mai mare dupa ce trece. orice rau e o experienta spre un ipotetic bine.
da, au fost timpuri in care am batut niste saloane cu copii seropozitivi pe la Colentina, am cunoscut copiii cu leucemie, am fost printre alti copii abandonati. dar n-are rost sa-ti povestesc acum despre bucuria de a darui, fie si o privire. daca stii despre ce vorbesc, tacerea e perfecta. vibram in aceeasi tacere. daca nu stii, nici nu are rost sa-ti bati capul.
si inca ceva, inainte de a constata ca m-am (iar) pierdut in idei: daca razi ca un idiot la niste imagini care nu-ti spun nimic, mai bine uita-te la ceva “bestseller”. asta e acceptat de multime, de populi, e sigur perrrfect ptr tine. tu cel care ingrosi masa. imbuibat, gros si de masa e facil si placut ptr tine. e fericire. nu-ti bate capul cu prostii.

deci sa va recomand doua documentare de la netflix, vazute in ultimele dimineti. asta era ideea inceputului de care s-a ales praful.
primo tempo: Last Breath si al doilea, The Trader. ce si cum, vezi si singur daca te intereseaza. deja ai prins ideea.  (la The Trader, de urmarit secventa copilului cu ochii mari care a fost intrebat “Ce vrei sa te faci cand o sa fii mare?”…si privirea cand toate ciurucurile din masina erau cele mai frumoase cadouri pe care i le-ar fi putut aduce Mos Craciun…)
dimineata va rog, pe stomacul gol. face bine la spirit.