“Mintea crede ceea ce ochii vad si urechile aud”

S-a numit la inceputuri Erik Weisz, a vazut lumina zilei in 24 martie 1874 la Budapesta si la 4 ani a ajuns impreuna cu familia in America.
Si de aici inainte totul este o poveste a unei vieti plina de magie si mister.

A plecat de acasa la 12 ani sa-si caute norocul, dar dupa nici doi ani s-a intors la New York, unde familia lui inca mai locuia. La 17 ani a fost captivat de memoriile marelui magician francez Jean Eugene Robert-Houdin si nu este de mirare ca a fost atras in lumea stralucitoare a spectacolului si magiei, unde a gasit faima si bani. A fost atat de impresionat de viata lui Houdin incat, atunci cand i s-a cerut un nume de scena, pur si simplu a mai adaugat un “i” la numele acestuia, devenind Houdini.

Initial, Houdini se specializase pe trucurile cu carti de joc. La un moment dat, el chiar se autointitulase “Regele Cartilor”, insa adevarata faima a castigat-o dupa ce a inceput sa apara pe scena cu numere din ce in ce mai bizare si mai incitante. In 1895, cautand ceva diferit fata de ceilalti artisti, el s-a gandit sa provoace politistii unei sectii, sustinand ca poate scapa de catuse si din celula. In anii 1898-1899, in primul rand datorita acestor evadari spectaculoase, a inceput sa fie cunoscut si apreciat si au inceput sa apara si contractele pentru spectacole.

Unul dintre numerele cu care a ramas in legenda este cel in care, pe hipodromul din Londra, a reusit sa faca sa “dispara” un elefant impreuna cu dresorul sau.

La inceputul anului 1900 a plecat in turneu in Europa, alaturi de sotia lui, Bess, unde a continuat sa puna la cale trucuri de iluzionism prin care insela moartea.

Cu timpul, datorita publicitatii, au inceput sa vina contracte din Franta, Olanda, Germania si Rusia. El si Bess au petrecut urmatorii cinci ani bucurandu-se de succesul european. Pe masura ce faima ii crestea, Houdini depasea toate recordurile de audienta in fiecare oras, devenind cel mai bine platit artist pe continent si in insulele britanice.

In 1920, dupa decesul mamei sale, Houdini si-a canalizat intreaga energie in incercarea sa de a demasca falsii clarvazatori sau mediumi. Vasta sa experienta in ceea ce priveste numerele de magie i-a permis sa demaste multi escroci care reusisera sa pacaleasca pana atunci oameni de stiinta si cercetatori renumiti. Mai mult decat atat, el a fost membru al comitetului American Scientific care oferea un premiu in bani oricarui medium care isi putea demonstra clar abilitatile paranormale.

Pana la moartea sa, comitetul nu daduse nici un premiu. Pe masura ce faima sa de “vanator de fantome” crestea, el chiar incepuse sa se deghizeze si sa participe la sedinte de spiritism, impreuna cu un reporter si cu un ofiter de politie. Probabil ca cel mai faimos medium pe care l-a demascat a fost Mina Crandon, din Boston, care era cunoscuta ca “Margery”.

Aceste activitati l-au costat pe Houdini prietenia sa cu Sir Arthur Conan Doyle, creatorul lui Sherlock Holmes. Doyle credea cu tarie in spiritism, desi Houdini insista asupra ideii ca mediile spiritiste se folosesc de anumite trucuri. Acesta a fost convins ca Houdini insusi poseda puteri supranaturale, o parere exprimata in cartea sa ,,Granita Necunoscutului”. Se pare ca Houdini nu a reusit sa-l convinga pe Arthur Conan Doyle ca folosea doar elemente de scamatorie, in fata un public insuficient de antrenat ca sa-si dea seama ca era tras pe sfoara. Din aceasta cauza, din prieteni, cei doi au ajuns sa fie adversari in mod public.

„Chinese Water Torture Cell” a fost patentata de Houdini. Arata ca un acvariu alungit, intors cu partea de sus in jos, avea mahon si un cadru de hotel placat cu nichel. Iluzia celebra incepea prin rugarea unui individ din public sa aleaga orice parte din scena. Celula era mutata exact acolo unde dorea publicul astfel incat sa nu se pune problema unei trape sau usi de scapare. Mai mult, Houdini dadea si 1.000 de dolari celui care demonstra ca iluzionistul are oxigen in celula. La picioare i s-au pus niste catuse de lemn, apoi a fost ridicat cu capul in jos si a fost bagat in rezervor cu capul in jos. Odata fixat cu picioarele in sus si capul si corpul in apa complet, rezervorul era acoperit cu panza iar o asistenta lua un topor preventiv pentru a sparge sticla rezervorului in caz ca ceva mergea prost. Dupa doua minute, Houdini iesea de sub cortina, catusele de lemn de la picioare erau inca deasupra vasului si nedesfacute.

Pe 22 octombrie 1926, in timpul unui spectacol la Princess Theater din Montreal, un student de colegiu, J. Gordon Whitehead, a cerut permisiunea de a testa duritatea muschilor abdominali ai maestrului si l-a lovit. Acesta era un moment obisnuit al spectacolului, asa ca magicianul a ignorat durerile abdominale care l-au cuprins pentru ca nu avusese timp sa contracte muschii inainte de lovitura, continuand reprezentatia.

Ajuns la Detroit a doua zi, a fost diagnosticat cu apendicita acuta, dar a insistat sa continue spectacolele. Ultima aparitie pe scena a lui Houdini a fost la teatrul Garrick din Detroit, Michigan la data de 24 octombrie. Urmatoarea zi, el a fost dus de urgenta la Spitalul Grace din cauza temperaturii ridicate, unde i-a fost extirpat apendicele cangrenat, insa peritonita deja se instalase.

Houdini a murit de Halloween, pe data de 31 octombrie 1926, la varsta de 52 de ani.

Inainte de moartea sa, Houdini a spus ca ii va trimite sotiei sale un mesaj din lumea de dincolo, daca va fi posibil. In fiecare an, de Halloween, sotia sa organiza sedinte de spiritism, dar sotul ei nu a aparut niciodata. Dupa zece ani, in 1936, dupa o ultima incercare de a a lua legatura cu sotul ei defunct, ea a stins lumanarea pe care o tinea aprinsa inca de la moartea acestuia, spunand: “Am asteptat destul. Zece ani e o perioada de timp suficienta pentru a astepta un barbat”.

La 80 de ani de la moarte, o biografie a lui Houdini avanseaza ideea ca acesta a fost mai mult decat un simplu artist. Biografia se numeste “The Secret Life of Houdini: The Making of America’s First Superhero” si a fost lansata in luna octombrie 2006, pentru a comemora moartea lui Houdini. Autorii cartii, William Kalush si Larry Sloman, indica faptul ca Houdini a lucrat ca spion pentru Scotland Yard, a monitorizat anarhisti rusi si a vanat raufacatori pentru serviciile secrete din Statele Unite si Marea Britanie. Acestia au facut legatura dupa ce au citit un jurnal apartinand lui William Melville, un spion britanic, ce-l mentiona la un moment dat pe Houdini.

Melville, in timp ce lucra pentru Scotland Yard, la inceputul secolului XX, l-a ajutat pe Houdini sa devina celebru in Europa ca iluzionist, aranjandu-i un contract cu Teatrul londonez si furnizandu-i o pereche de catuse. Biografia sugereaza ca in schimbul ajutorului lui Melville, Houdini a fost de acord sa lucreze ca spion pentru serviciile secrete britanice.

Houdini va ramane in istorie ca fiind unul dintre cei mai mari iluzionisti ai tuturor timpurilor si suntem convinsi ca acum o sa vedeti “The Prestige” sau “Now you see me” cu alti ochi…